Ateliere
>
Școli de vară

Atelierul Digital Google

Dezvoltă-ți abilitățile de programare în cadrul unei Școli de Vară organizată cu puțin ajutor de la Google!

Explorează subiectele care vor fi abordate în cadrul fiecărui program și înscrie-te la cel care se potrivește cel mai bine cu interesele tale!

Pentru a te înscrie, va trebui să completezi formularul de înscriere din dreptul Școlii de Vară de interes pentru tine. În cadrul formularului de înscriere, va trebui să îți atașezi CV-ul și să răspunzi la câteva întrebări despre motivația și experiența ta. Înscrierile sunt deschise până pe 25 iunie. Indiferent de rezultatul procesului de selecție, vei fi contactat de echipa noastră pe adresa de e-mail din formularul de înscriere pentru comunicarea rezultatului.

Mai jos te vei putea înscrie la următoarele Școli de Vară:

  • Zero-to-Hero: Deep Learning for Computer Vision
  • Android Development with Kotlin
  • ARM Development Android Interfaces with Jetpack
  • Android Interfaces with Jetpack Compose
  • Unlocking the Possibilities of IoT
3 people smiling at a laptop
zero to hero deep learning for computer vision

1. Zero-To-Hero: Deep learning for computer vision

Nu este o noutate faptul că inteligența artificială devine cu rapiditate omniprezentă. Popularitatea Inteligenței Artificiale a crescut masiv în ultima perioadă datorită faptului că acum este accesibilă tuturor cu ajutorul modelelor generale precum DALL-E pentru generarea de imagini sau ChatGPT pentru înțelegerea dialogurilor. În același timp, am observat că studenții devin din ce în ce mai dornici să încerce proiecte în acest domeniu, dar le lipsește pregătirea necesară pentru a înțelege mecanismele care stau la baza acestor modele.

În cadrul școlii de vară, vom oferi o introducere structurată în Deep Learning pentru Computer Vision, oferind o privire de ansamblu la nivel înalt asupra domeniului, uneltelor care se folosesc și potențialelor aplicații atât în mediul academic, cât și industrie. Dacă ești student în anul 1, 2 sau 3 în cadrul unei specializări de Computer Science, te așteptăm pentru a explora acest subiect.

Alte detalii

  • Locație: Facultatea de Automatică și Calculatoare, UPB, Google Lab (sala EG302)
  • Data: 11 – 15 iulie
  • Mentori: Emilian Rădoi, Adrian Cosma, Andy Catruna
  • Cerințe necesare: Linear algebra, Object oriented programming, Algorithms
  • Program orientativ: Cursurile se vor desfășura în intervalul 17:00 – 22:00
android development with kotlin

2. Android Development With Kotlin

Îți dorești o carieră axată pe dezvoltarea de aplicații mobile? Alătură-te trainerilor noștri care, pe parcursul școlii de vară, te vor ajuta să îți îmbunătățești abilitățile de dezvoltator Android.

Printre lucrurile pe care le vei explora de-a lungul programului se numără și construirea aplicațiilor mobile Android folosind limbajul de programare Kotlin și asimilarea de cunoștințe legate de elemente de bază UI, arhitecturi recomandate și diverse librării. Activitățile din cadrul școlii de vară vor facilita atât familiarizarea cu cunoștințe teoretice esențiale în domeniu, cât și dobândirea de abilități practice – vom dezvolta împreună mai multe aplicații care să te ajute să-ți câștigi încrederea în talentul tău de dezvoltator Android.

Alte detalii

  • Locație: Facultatea de Matematică și Informatică, UniBuc, sala Google (sala 214)
  • Data: 17 – 21 iulie
  • Mentori: Ionuț Negru, Codrut Ciulacu
  • Cerințe: Java, Kotlin, Android Basics, Basic Programming Skills, Algorithms and Data Structures
  • Program orientativ: Cursurile vor începe după ora 17:00
arm development

3. ARM Development

Ești în căutare de oportunități care să îți faciliteze dezvoltarea de cunoștințe de programare embedded? Această școală de vară este pentru tine!

Din experiența noastră, dezvoltarea în zona embedded (în special folosind procesoare Cortex-A) nu este acoperită într-un mod satisfăcător în cadrul programei pentru studiile de licență. Astfel, în cadrul școlii de vară, ne propunem să acoperim procesul de bootare (folosind bootloadere OSS, precum u-boot), implementarea de aplicații pentru secure world sub OP-TEE, generarea de imagini de disk utilizând Buildroot și o scurtă introducere în device model-ul kernelului Linux.

Alte detalii

  • Locație: Facultatea de Automatică și Calculatoare, UPB, Google Lab (sala EG302)
  • Data: 18 – 22 iulie
  • Mentori: Radu Mantu și Florin Stancu
  • Cerințe necesare: Programming/scripting languages & tools (C, bash, (K) make), Operating systems knowledge (anatomy of a memory process, syscalls API,Linux device model)
  • Program orientativ: Cursurile se vor desfășura în intervalul 17:00 – 22:00
android interfaces with jetpack compose

4. Android Interfaces
With Jetpack Compose

Vrei să accelerezi procesul de dobândire al abilităților și cunoștințelor de UI când vine vorba de dezvoltarea de interfețe Android? Hai să explorăm împreună oportunitățile care vin odată cu folosirea Jetpack Compose, toolkit-ul de UI care simplifică și accelerează dezvoltarea de interfețe native Android.

În cadrul școlii de vară, vei avea ocazia să acumulezi abilități și cunoștințe de nivel intermediar în ceea ce privește construirea de layout-uri, teme și arhitecturi și testarea sau îmbunătățirea performanței aplicațiilor scrise cu Jetpack Compose. Programul îmbină activități și laboratoare de tip codelab pentru a demonstra principiile prezentate, sprijinind astfel procesul de acumulare al cunoștințelor într-un mod facil și rapid.

Alte detalii

  • Locație: Facultatea de Automatică și Calculatoare, UPB, Google Lab (sala EG302)
  • Data: 24 – 27 iulie
  • Mentor: Gabriel Ștefan
  • Cerințe necesare: Java, Kotlin, Android Basics, Basic Programming Skills, Algorithms and Data Structures
  • Program orientativ: Cursurile vor începe după ora 17:00
unlocking the possibilities of iot

5. Unlocking the possibilities of IoT

De la sistemele de casă inteligentă, vehicule conectate, dispozitive purtabile și până la orașe inteligente, agricultura inteligentă sau sănătatea conectată, tehnologiile IoT devin tot mai căutate deoarece permit un nivel ridicat de conectivitate și mobilitate la un cost accesibil.

Suntem înconjurați de dispozitive inteligente care folosesc această tehnologie pentru a transforma modul în care interacționăm cu tot ceea ce se află în jurul nostru. Datorită beneficiilor care vin odată cu dezvoltarea tehnologiilor IoT (creșterea conectivității, optimizarea resurselor prin automatizarea proceselor, îmbunătățirea calității vieții prin monitorizarea sănătății etc) potențialul lor este explorat și dezvoltat într-un ritm accelerat. Dar cum sunt colectate datele? Cum sunt procesate? Care sunt limitările și provocările? Acestea sunt o parte din întrebările la care încercăm să răspundem în timpul acestei școli de vară.

Alte detalii

  • Locație: Facultatea de Automatică și Calculatoare, UPB, Google Lab (sala EG302)
  • Data: 2 – 6 august
  • Mentor: Cosmin Chenaru
  • Speakeri invitați: Dan Tudose, Vlad Corneci, Robert Alexă
  • Cerințe necesare: C/C++ programming knowledge (intermediate level), Communication protocols knowledge (intermediate level)
  • Program orientativ: Cursurile se vor desfășura în intervalul 10:00 – 18:00